Pubertatea si autismul

Detalii

Categorie: Recomandari

Pubertatea reprezinta  perioada schimbarilor fizice, a intrebarilor legate de ceea ce se intampla cu propriul corp. Este etapa naturala prin care trec toti copiii, inclusiv copiii cu tulburari din spectrul autismului. Perioada de pubertate debuteaza in jurul varstei de 12-14 ani. Schimbarile fizice sunt centrate pe dezvoltarea caracteristicilor secundare si debutul menstruatiei (la fete) si ejacularea (la baieti).

Modficarile fizice la fete incep de obicei in perioada de varsta 7-14 ani. Se traduc prin crestere in inaltime, dezvoltarea sanilor, aparitia parului pubian si axilar si scurgerile vaginale. Igiena intima este foarte importanta (dus zilnic, spalatul parului si o atentie deosebita pentru igiena intima).  Menstruatia apare la un an sau doi dupa debutul acestor modificari, dar varsta nu este relevanta in acest caz. Menstruatia poate sa apara la 12 sau 13 ani, desi pentru unele fete poate debuta la 9 sau 17 ani.

In momentul in care parintii observa aceste schimbari ar trebui sa inceapa discutia despre menstruatie. In cazul copiilor cu autism, situatia este mai delicata si explicatiile – in unele situatii – nu sunt de ajuns. Este preferabil ca aceste discutii sa aiba loc mai devreme decat in mod normal dat fiind faptul ca unele concepte sunt mai greu de „invatat” si acceptat. Ce facem daca fetita se sperie la vederea propriului sange, si mai ales daca apare in zona vaginala? O solutie ar fi sa ii prezentam tampoanele menstruale ca pe un bandaj mult mai mare decat cel normal. Acest limbaj v-ar ajuta fiica sa accepte mult mai usor pasul natural din viata ei. Mai mult, training-ul de folosire al tamponului poate sa inceapa mai devreme, astfel incat la momentul in care apare menstruatia, fetita sa stie ce are de facut:

- Pe lenjeria intima a fetitei puteti pune colorant rosu pentru a-i demonstra, cat mai realist, ce se va intampla.

- Mama poate fi cel mai bun model. Ea ii poate arata fiicei sale cum sa-si schimbe tamponul. Ar fi foarte indicat sa mai exista persoane din familie (de gen feminin) care doresc sa faca acelasi lucru. 

- Marcati cu culori diferite tamponul si lenjeria intima astfel incat fetita sa isi dea seama unde mai exact trebuie sa plaseze tamponul.

- Mergeti impreuna cu ea la cumparaturi si alegeti diferite tipuri de tampoane. Puteti incerca diferite marimi, cu sau fara aripioare, parfumate sau nu, diferite brand-uri, luand in considerare si toleranta ei la anumite texturi sau problemele senzoriale cu care se confrunta.

- Faceti un fel de orar pe care fetita sa-l poata vedea ori de cate ori are nevoie. Precizati in el perioada de timp la care trebuie schimbat tamponul. Luati in considerare  si orarul de la scoala (pauzele reprezinta perioada in care poate face acest lucru). Tranzitia va fi mai usoara daca cele doua orare (de la scoala si de acasa) sunt la fel.

- Puteti accesa site-ul http://kidshealth.org/teen/sexual_health/girls/menstruation.html ca si demonstratie video (disponibil in limba engleza).

- Daca fiica dumneavoastra prefera lectura si explicatiile detaliate (suport vizual sub forma de text), puteti achizitiona o carte referitoare la aceasta perioada. Pentru alte persoane insa, aceste informatii scrise ii pot coplesi de-a dreptul si  o discutie ar fi varianta cea mai buna. Dumneavoastra stiti cel mai bine metoda preferata de copil.

- Fiti intotdeauna deschisi si sinceri. Documentati-va foarte bine inainte de orice explicatii si variante finale (starea de confuzie poate sa apara foarte usor la un copil cu o tulburare din spectrul autismului in cazul in care variantele se schimba de fiecare data). 

- Un ton al vocii cald si pozitiv ii va incuraja pe copiii sa deschida subiecte noi pe aceasta tema si sa va apropiati mai mult de ei.

- In momentul in care incepeti explicatiile, incercati sa folositi termeni medicali (cuvintele abstracte nu sunt intelese de cele mai multe ori): „penis”, „testicule”, „vagin”,  „par pubian”, „sani” etc.

Citește mai departe:Pubertatea si autismul

Cum ii explicam unui frate cu dezvoltare tipica faptul ca are un frate cu autism

Detalii

Categorie: Recomandari

O familie cu un copil cu autism si unul tipic infrunta in fiecare zi o mare provocare: cum sa faca tot ce este mai bine pentru primul si ii cum sa ii ofere aceeasi atentie celui de-al doilea?  

Acest articol pune accentul mai mult pe copilul cu dezvoltare tipica. De cele mai multe ori se confrunta si el cu aceleasi sentimente si duce aceeasi lupta pentru celalalt frate/sora ca si parintii sai. S-a observat ca parintii care au o comunicare buna si isi sustin copilul fara autism isi ajuta indirect, pe termen lung, copilul cu autism.

Acest diagnostic este greu de acceptat, de inteles, de explicat. Este dificil sa porti o discutie cu oricine; este si mai greu sa ii explici copilului tipic sau „normal”  (asa cum este catalogat in raport cu fratele/sora lui) ce este in neregula cu celalalt copil. Intrebarea preferata a copiilor este DE CE? Si cum ii putem raspunde din moment ce nici noi, ca adulti, parinti, terapeuti, doctori...nu stim de ce.

Cum alegem momentul cel mai bun pentru inceperea discutiilor? Nu exista un „moment perfect”. Totusi, cu cat mai repede, cu atat mai bine. Este de preferat ca situatia fratelui/sorei sa se discute inainte de intrarea la gradinita/scoala si de momentul in care va incepe sa se imprieteneasca cu copiii din aceste medii. Astfel, va fi pregatit in cazul in care colegii ii vor adresa inevitabila intrebare: „Ce are fratele/sora ta?”. In general, copiii vor intelege explicatiile „stiintifice” odata cu inaintarea in varsta. Unui copil de 4-5 ani (care intelege mult mai bine daca i se ofera exemple concrete) ii putem oferi urmatoarea explicatie: „Fratele tau invata diferit fata de tine sau de mine si are nevoie de mai mult ajutor” sau „Fratele tau are autism si poate nu vorbeste si nu se joaca asa cum faci tu, dar te iubeste foarte mult”. Dupa cum ati observat, cuvantul „autism” apare in cadrul discutiei. Asa copilul va intelege concret ce presupune aceasta tulburare, le va putea explica celorlalti si va intelege mai bine situatia si trairile fratelui/sorei lui. Sunt totusi cateva puncte foarte importante pe care copilul e necesar sa le inteleaga:

• Autismul nu este contagios/nu se ia.
• Fratele/sora mea repeta anumite lucruri pentru ca asta il/o ajuta sa inteleaga mai bine.
• Nu este vina mea.
• Lucrurile pe care le face uneori fratele/sora mea nu sunt intentionate.
• Fratele/sora mea nu este singurul copil cu autism.

Ce pot face parintii? Incercati sa-i aratati copilului si partile bune ale fratelui cu autism: poate nu vorbeste, dar danseaza atat de bine...

Parintii sunt cei care trebuie sa gaseasca echilibrul necesar in ceea ce priveste atentia pe care trebuie sa o distribuie intr-o maniera cat mai „echitabila”. Pot sa intervina de multe ori situatii de genul „Dar nu e corect!! De ce stati atat de mult cu el?? De ce nu va jucati si cu mine?? De ce pe el il iertati mereu?”.

In astfel de cazuri, aceasta discutie despre ce inseamna autismul, despre ce poate sa faca fiecare membru al familiei, despre dragoste si responsabilitati – poate fi definitorie. Copilul „tipic” trebuie sa simta ca este iubit, apreciat, incurajat, important. Asa va intelege si de ce fratele/sora lui are nevoie de mai mult ajutor si atentie, inclusiv din partea lui, ca si frate.

Psiholog Clinician Specialist Carmen Hotar

Cum ii explicam unui copil recuperat despre viata sexuala si implicatiile ei

Detalii

Categorie: Recomandari

Sexualitatea este o parte a procesului de dezvoltare si maturitate organica, fiind legata de dezvoltarea sistemului nervos, secreția hormonală și metabolismul. Sexualitatea se dezvolta prin interactiune sociala si comunicare, prin contact fizic, joc si prin asimilarea regulilor ce fac parte din conduita sociala. Sexualitatea reprezinta fantezie, abilitatea unei persoane de a-si imagina anumite lucruri, capacitatea pe baza percepției, înțelegerea conceptelor simbolice preluate din fluxul de experiente zilnice. Ea reprezinta dorinta, excitarea si, in final, orgasmul. Actul sexual trebuie descoperit si practicat pentru a putea ajunge la experienta propriu-zisa.

Intarzierea in dezvoltare poate implica intarzieri pe toate ariile de dezvoltare. Chiar daca un copil ajunge, fizic vorbind, la varsta sexuala, nu înseamnă că are si maturitatea socială prin care sa stie ce să facă cu ea. Chiar daca adolescentul nu isi arata interesul „romantic” pentru o alta persoana, anumite lucruri intime, care implica siguranta lui, trebuiesc explicate.

Orice parinte prefera ca, in momentul in care adolescentul vrea sa treaca la urmatorul pas in viata sentimentala, sa fie informat corect. In primul rand, adolescentul trebuie sa inteleaga cele doua concepte care tin de alegerea fiecarei persoane: heterosexualitate si homosexualitate. Apoi urmeaza preventia (e de preferat ca aceste discutii sa aiba loc in prezenta unui medic specialist care ii poate explica adolescentului riscurile).

Chiar daca vorbim de au adolescent tipic sau de un adolescent recuperat cu tulburare din spectrul autismului, constientizarea in ceea ce priveste sexualitatea unui individ este normala, sentimentele sunt normale, existand multe maniere de a le exprima. Daca o persoana are o dizabilitate, asta nu inseamna ca nu are sentimente. Ceea ce poate fi diferit este modul de socializare care reprezinta, de obicei, fundamentul identitatii sexuale. In general, persoanele cu orice fel de dizabilitate sunt uneori marginalizate si tratate ca "inferioare". Acest lucru poate avea un impact profund. De multe ori, persoanele cu tulburari de dezvoltare simt ca ceva este în neregulă cu ei. Mai mult, pot simti ca sentimentele lor sexuale sunt, de asemenea, „rele” sau gresite. Instinctul sexual este primar; nu optional (la fel ca si nevoia de hrana, de apa, de somn).

De aceea, ca si parinti, este foarte important sa prezentam sexualitatea intr-o maniera cat mai relaxata astfel incat adolescentul sa o perceapa ca pe ceva pretios si important. A face dragoste (pentru o persoana cu o tulburare din spectrul autismului) este un pas urias in sfera normalitatii si a independentei.

Este important sa explicam contextul unei relatii sexuale. Primul pas se va face mai devreme, cand ii veti explica adolescentului conceptul de masturbare, cum si unde sa faca acest lucru, cum sa se bucure de exprimarea sexualitatii, respectul de sine, exprimarea emotiilor astfel incat cei din jur sa le inteleaga (furie, tristete, bucurie). Cea mai bună educatie sexuală este o deplină cunostinta a abilitătilor sociale, a limitelor, a exprimarii sexuale si a asteptarilor care vin din ambele parti.

Sexualitatea nu presupune numai sexul in sine. Este vorba de cum se simte adolescentul in legatura cu dezvoltarea corpului sau, despre cum intelege nevoia de intimitate si despre cum isi dezvolta si mentine relatiile de prietenie. Sexualitatea este esentiala pentru o dezvoltare sanatoasa si completa. Adolescentii cu TSA pot avea nevoie de ajutor suplimentar in construirea abilitatilor sociale si de in ceea ce priveste maturitatea, desi ei se dezvolta – sexual vorbind – ca si ceilalti adolescenti tipici.

Inaintea relatiilor sexuale, vor aparea relatiile romantice care ar putea sa fie mai dificil de consumat prin prisma intelegerii conceptului de intimitate, atractie si afectiune. In orice situatie, cele mai importante sunt consimtamantul si protectia. Consimtamantul presupune ca atat adolescentul, cat si partenerul, sa se simta confortabil si sa accepte de comun acord consumarea relatiei. Protectia se refera la metodele de contraceptie impotriva sarcinii nedorite si a bolilor cu transmitere sexuala.

Ii puteti explica adolescentului ca relatiile sexuale reprezinta o parte cat se poate de normala si naturala din viata si il puteti invata sa nu foloseasca sexul in castigarea popularitatii si sa nu creada tot ceea ce aude de la colegii sai legat de experientele lor sexuale.

Cateva sfaturi:

1. Recompensati intrebarea. Adolescentul ar putea sa va puna aceasta intrebare  intr-un moment in care nu va asteptati. Nu raspundeti cu „De ce ma intrebi?” si nu incercati sa evitati subiectul („Vorbim cand te faci mai mare”). In schimb, puteti sa-i raspundeti cu „Ma bucur ca ma intrebi asta”. Fiti fericit ca adolescentul se simte destul de confortabil cu dumneavoastra incat sa deschida acest subiect.
2. Daca este posibil, incepeti dumneavoastra discutia. Nu va asteptati ca adolescentul sa initieze acest subiect. Multi parinti presupun ca daca un copil nu vorbeste despre sexualitate inseamna ca nu e interesat sau ca va veni el/ea la un moment dat si va intreba atunci cand este pregatit/a. Ca si parinti, sunteti direct responsabili de purtarea acestei discutii, pas cu pas. Adolescentul s-ar putea sa nu intrebe niciodata, dar totusi trebuie sa stie.
3. Fiti sinceri. Nu este o tragedie daca nu stiti sa raspundeti unei intrebari de acest gen. In acest caz, ii spuneti adolescentului ca momentan nu stiti ce sa-i raspundeti, dar ca va veti interesa si imediat ce aflati, veti putea sa-i oferiti un raspuns clar si corect. Exista si varianta in care puteti cauta raspunsul impreuna.
4. Exprimati-va si dumneavoastra sentimentele. Poate va simtiti jenat. Este un sentiment pe care il traiesc multi parinti deoarece parintii lor nu au discutat cu ei in trecut aceste probleme. Dar nu exista un motiv pentru care dumneavoastra sa faceti la fel. Ii puteti spune: „Nu sunt obisnuit sa discut despre sex pentru ca bunica ta nu le-a discutat cu mine, dar pentru mine e important sa vorbesc cu tine despre asta.”
5. Cautati oportunitati prin care sa invatati. Aceste oportunitati apar in mod natural si ofera un teren propice pentru discutarea anumitor aspecte ale sexualitatii: o scena romantica dintr-un film, actiunile unei personaj dintr-o carte etc. Informatiile trebuiesc oferite gradual, astfel incat sa va asigurati de faptul ca adolescentul a inteles tot ceea ce ati vrut sa-i transmiteti si ca are timp de gandire la ceea ce ati discutat.
6. Ascultati. Fiti foarte atenti la ceea ce incearca sa va transmita copilul, s-ar putea sa detina anumite informatii si faptul ca il ascultati ii va oferi incredere si il va ajuta sa ia anumite decizii in ceea ce priveste o intalnire sau o relatie.
7. Discutati cu fiica, dar si cu fiul. Unii parinti au aceste discutii doar cu ficele, presupunand ca baietii stiu deja totul si ca discuta cu prietenii lor.
8. Fiti „pozitivi”. Vorbiti despre bucuriile sexului, dar si despre partile neplacute ale lui (rezultatele sexului neprotejat, de exemplu). Adolescentul are dreptul sa stie ca sexualitatea este un dar minunat si ca exprimarea sentimentelor sexuale intr-o maniera responsabila este vitala pentru viitorul lui ca si adult.

Psiholog Clinician Specialist Carmen Hotar

Barbieritul

Detalii

Categorie: Recomandari

Pubertatea este o perioada dificila prin care trec toti copiii. Este ultimul prag al copilariei si primul pas catre maturitate.

Atunci cand vorbim de autism, nimic nu este simplu sau usor, mai ales odata cu inaintarea in varsta. Igiena intima este un subiect delicat. De la o varsta (incepand cu pubertatea), copilul - devenit adolescent, trebuie sa ajunga la un grad de independenta destul de ridicat: sa se spele singur si corect pe tot corpul, sa mearga la toaleta singur, sa aiba momente de intimitate. Barbieritul este o alta etapa din viata adolescentului si o provocare mai ales pentru cei hipersensibili (nu suporta zgomotul apartului de barbierit sau senzatia lamei pe piele). De cele mai multe ori este ultimul lucru la care se gandeste un parinte al unui copil cu autism, dar este etapa inevitabila si destul de dificila.

Cel mai bun exemplu pentru un adolescent este sa vada o alta persoana facand acest lucru (tatal, fratele, bunicul etc.) si sa i se explice punctual ce se intampla. Este de preferat sa priveasca acest ritual cu mult inainte de momentul in care si el e necesar sa faca aceasta operatiune. Asa va intelege ca barbieritul este inofensiv si, dupa caz, chiar placut daca ne referim la rezultat (o prezentare pozitiva si argumentata este binevenita: „Dupa ce te barbieresti, mama va fi incantata sa o saruti pe obraz fara sa o intepi cu barba/mustata”).

Primul pas este sa familiarizam adolescentul cu instrumentele de barbierit (lama de ras, aparat electric, spuma de ras). Asigurati-va de faptul ca adolescentul nu este in pericol sa se raneasca (pastrati capacul pe aparatul de ras). Dupa ce accepta sa tina aceste lucruri in mana, incercati sa-l dati cu putina spuma pe mana si sa va jucati „de-a barbieritul” (lama fiind in continuare acoperita de capac). Daca vorbim de un aparat electric, observati cum se comporta la vibratiile si zgomotul lui. Este foarte important ca fiul dumneavoastra sa accepte aceste tipuri de atingeri si sa se simta confortabil de-a lungul intregului proces (exista persoane cu autism care nu accepta niciun fel de atingeri). Dupa ce accepta joaca pe mana, puteti incerca si pe o portiune mica de pe fata.

Multi parinti prefera aparatul de ras elecric pentru ca este mai sigur (nu are lame) si mai rapid. In cazul in care ati reusit in trecut sa il tundeti cu masina electrica, veti constata ca va accepta zgomotul si aveti deja un pas din procedura bifat.

In cazul extrem in care adolescentul nu accepta sub nicio forma atingerile si nu-l puteti convinge sa se barbiereasca, puteti lua in considerare varianta in care sa poarte barba - in acest caz va trebui sa invete sa-si ingrijeasca barba (tuns, spalat).

Psiholog Clinician Specialist Carmen Hotar